Știri și noutăți
InfoCons anunță încheierea unui parteneriat cu Universitatea Româno-Americană în cadrul Proiectului ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!
InfoCons anunță încheierea unui parteneriat cu Universitatea Româno-Americană în cadrul Proiectului ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!
Asociația InfoCons, în calitate de beneficiar și coordonator, și Universitatea Româno-Americană, în calitate de partener academic, au încheiat un protocol de colaborare în cadrul proiectului „ProEduHub – Facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la învățământul din România. Hai acasă!”, implementat de Asociația InfoCons în perioada 1 august–30 octombrie 2026, în România, Italia și Belgia, și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prin Contractul de finanțare nerambursabilă nr. DRP/C/177/29.07.2026.
Parteneriatul are ca obiectiv facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la informații despre oportunitățile de studiu din România și orientarea acestora către programe universitare adaptate intereselor și parcursului lor educațional.
În cadrul colaborării, oferta educațională a Universității Româno-Americane va fi integrată în platforma online ProEduHub. Tinerii români din afara granițelor țării vor putea găsi informații despre programele de licență, masterat și doctorat, condițiile de admitere, durata studiilor, taxele și calendarul de înscriere.
Oferta academică prezentată prin intermediul ProEduHub va include domenii precum afaceri internaționale, management, marketing, finanțe, contabilitate, drept, administrarea afacerilor, turism, informatică economică, psihologie, asistență medicală, educație fizică, kinetoterapie, educație timpurie și arhitectură.
Universitatea Româno-Americană va sprijini, de asemenea, activitatea de informare și consiliere destinată tinerilor interesați de programele sale de studiu, iar InfoCons va asigura promovarea informațiilor în rândul comunităților românești din diaspora, prin platforma ProEduHub și prin formularul de consiliere dedicat.
Colaborarea urmărește obținerea unor rezultate sustenabile și va continua în perioada 2027–2031, prin actualizarea ofertei educaționale, sprijinirea sesiunilor de informare și consiliere și facilitarea procesului de admitere pentru tinerii orientați prin ProEduHub, începând cu anul universitar 2027–2028.
Proiectul ProEduHub se adresează în principal tinerilor români din diaspora cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, precum și familiilor acestora, oferindu-le informații accesibile și sprijin pentru continuarea studiilor în România.
Prin acest parteneriat, InfoCons și Universitatea Româno-Americană contribuie la consolidarea legăturii dintre tinerii români din diaspora și sistemul de învățământ superior din România, facilitând accesul acestora la informații corecte, actualizate și relevante pentru alegerea unui parcurs universitar.
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor a fost înființată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor. Până în prezent, a desfășurat și desfășoară o activitate neîntreruptă, beneficiind de recunoaștere la nivel național și internațional și fiind membră în diferite organizații, comisii consultative și grupuri de lucru, precum și parteneră în programe naționale și internaționale.
InfoCons este unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International și este implicată în activitatea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale – WIPO, a Observatorului Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală – EUIPO și a ANEC – Vocea Consumatorului European în Standardizare. InfoCons este, de asemenea, membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior de drept privat și interes public, non-profit, recunoscută pentru excelența academică și pentru sprijinul constant oferit studenților săi în dezvoltarea lor profesională și personală. Universitatea Româno-Americană este una dintre cele mai performante instituții de învățământ superior privat din țara noastră, având peste 50.000 de absolvenți în cei 35 de ani de activitate. Prin orientarea internațională, parteneriatele academice și colaborarea cu mediul profesional, Universitatea Româno-Americană urmărește să ofere studenților o educație relevantă, conectată la realitățile profesionale și la nevoile societății. Informațiile despre oferta educațională, beneficiile oferite și calendarul de admitere sunt disponibile pe www.rau.ro.